Mărturie
Într-una dintre
Duminicile trecute am văzut pe taraba de la Sfântul Mina nişte Cruciuliţe de
lemn. Atât de frumos vorbea doamna care le vindea despre ele şi atât de mult
mi-au plăcut încât în sufletul meu m-am întrebat “Doamne, de ce să nu luăm din
ele? Că Tu ai lăsat să se răstignească Iisus pe ele şi El le-a sfinţit.. ce
contează cine le vinde sau cine le-a sculptat, dacă a făcut sau nu păcate? Câte
păcate nu am şi eu şi am nevoie de iertare de la Tine? Învaţă-mă să urmez învăţăturile
Tale” Şi între timp mi-a venit rândul şi am zis vreau şi eu o Cruciuliţă ca aceasta.
Am luat-o şi în săptămâna următoare multe lucruri au început să se limpezească în
viaţa mea.
Morala
De ce oare dacă Iisus
S-a răstignit pe Cruce, o biată Cruce de lemn, care asta simbolizeaza, este
asociată cu alte persoane şi se zice “Să se sfinţească?” Oare nu sunt deja sfinţite?
Şi oare ce legatură au păcatele celui care a sculptat-o când omul a facut tot
ce poate el mai bine şi a facut o Cruce? În starea sa naturala, fără împărtăşanie, omului
i-a venit dorul să facă o Cruce. Ce păcat este acesta că a facut Crucea fără să
se împărtăşească?
Într-adevăr unui om
cu multe păcate, ca să îi fie iertate păcatele, e bine să meargă la duhovnic şi
să îşi găsească alinarea. Dar păcatele omului nu trebuie aduse ca barieră, ca o
condiţie pe care omul nu poate sa o îndeplinească oricum niciodată, deoarece
omul e neputincios în lupta cu gândurile şi cu păcatele mai mici sau mai mari
de toate zilele.
Un om plin de păcate
nu ar putea face o Cruce doar aşa pentru ca i-a venit lui să facă o Cruce. Fie
a fost luminat de Dumnezeu în acea clipă şi i-a dat o şansă să se întoarcă la
El, sau omul a dorit să îl cheme pe Dumnezeu – iar noi venim şi spunem “Crucea
ta nu e buna fiindcă nu te-ai împărtăşit”; fie omul înconjurat de păcate nu va
pune mâna să facă o Cruce.
Cu argumente
consider responsabil că nu trebuie condiţionat cel care doreşte să picteze o
icoană, din motive de tipul nu şi-a făcut împrtăşanie, nu şi-a făcut rugăciunea
Z.
Din experienţa mea
de pictor iconograf pot să spun că nu e posibil să pictez o icoană şi să nu mă
rog în timp ce o lucrez, sau să nu am o gândire curată şi limpede. Poate chiar
o gândire deosebit de profundă în acele clipe în care încerc sa întrezăresc
chipurile sfinţilor ca să le pot reprezenta pe sticlă sau lemn. Păi momentele în
care mă gândesc la Maica Domnului şi la Sfinţii Îngeri sunt mai intime şi mai pătrunzătoare
decât toată Psaltirea.
Dacă a spune o rugăciune
este adresarea unei cereri sau a unei mulţumiri către Domnul, a picta o icoană
este a lăsa în urmă o portiţă multor oameni către Dumnezeu. Rugăciunea este
efemeră. Icoana dăinuie peste veacuri şi mai găsim şi astăzi icoane pictate cu
multe secole în urmă.
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu